CONSILIUL LEGISLATIV

Aviz nr. 81 / 2011

Dosar nr. 54 / 2011

 

AVIZ

referitor la proiectul de Hotărâre privind desființarea și  reorganizarea unor unități sanitare publice cu paturi din Județul Dolj din subordinea Ministerului Sănătății, precum și pentru modificarea unor acte normative în domeniul sănătății

 

Analizând proiectul de Hotărâre privind desființarea și  reorganizarea unor unități sanitare publice cu paturi din Județul Dolj din subordinea Ministerului Sănătății, precum și pentru modificarea unor acte normative în domeniul sănătății, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.12 din 24.01.2011,

 

CONSILIUL LEGISLATIV

 

În temeiul art.2 alin.1 lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,

Avizează favorabil proiectul de hotărâre, cu următoarele observații și propuneri:

1. Prezentul proiect are ca obiect de reglementare desființarea și reorganizarea Centrului de Cardiologie Craiova, unitate sanitară publică cu paturi din județul Dolj, aflată în subordinea Ministerului Sănătății, în scopul creșterii calității actului medical și optimizării asistenței  medicale de urgență acordate pacienților.

2. Având în vedere că dispozițiile de abrogare din cuprinsul art.5 sunt o consecință firească a desființării unității sanitare respective, pentru redarea concisă a obiectului reglementării, sugerăm eliminarea din titlu a sintagmei „precum și pentru modificarea unor acte normative în domeniul sănătății”.

3. Întrucât reorganizarea Centrului este dispusă prin art.1 alin.(2), aceasta nu mai poate fi aprobată prin ordin al ministrului, astfel cum se prevede prin art.2 din proiect.

Propunem, de aceea, ca textul să debuteze, astfel:

„Art.2. - Structura organizatorică a Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova rezultată în urma reorganizării prevăzute la art.1 alin.(2) se aprobă prin ...”.

4. La art.3 alin.(1) și (2), pentru caracterul complet al normei, în finalul textului, trebuie să se introducă expresia „și se consideră transferat”.

5. La art.4, potrivit uzanței normative, sintagma „a prezentei hotărâri de Guvern” trebuie înlocuită cu expresia „a prezentei hotărâri”.

6. La art.5, pentru uniformitate în redactare, expresia „La data intrării în vigoare” trebuie redată sub forma prin „Pe data intrării în vigoare”.

De asemenea, pentru corectitudine normativă, sintagma „din Hotărârea Guvernului nr.144/2010” trebuie redată sub forma „la Hotărârea Guvernului nr.144/2010”.

 

PREȘEDINTE

 

dr. Dragoș   ILIESCU

 

București

Nr.81/25.01.2011